Despre BlackBerry Balance şi spaţiul dvs.
de lucru
Tehnologia BlackBerry Balance răspunde preocupărilor legate de securitatea corporaţiei fără să limiteze utilizarea în
scopuri personale a dispozitivului BlackBerry. Dacă administratorul dvs. activează BlackBerry Balance, datele, aplicaţiile şi
accesul la reţea ale dispozitivului sunt separate într-un spaţiu de lucru şi unul personal. Spaţiile separate vă permit să
evitaţi activităţi precum copierea accidentală a datelor de lucru într-o aplicaţie personală sau afişarea datelor de lucru
confidenţiale în timpul unei conversaţii chat BBM Video. Dacă administratorul dvs. activează BlackBerry Balance, va putea
specifica şi politicile de securitate care activează şi dezactivează setările de securitate de pe dispozitivul dvs. Pentru
informaţii despre politicile de securitate setate pe dispozitivul dvs., contactaţi administratorul.
În mod implicit, dispozitivul dvs. utilizează spaţiul personal. Îl puteţi utiliza pentru activităţi precum efectuarea de fotografii,
descărcarea de clipuri video, jocuri online, salvarea de fişiere pe un card media şi postarea pe reţele sociale.
În spaţiul de lucru puteţi accesa e-mailul, contactele şi calendarul de serviciu, crea documente de serviciu şi naviga pe
site-urile Intranet ale corporaţiei. Spaţiul dvs. de lucru poate include o versiune separată a BlackBerry World, care conţine
aplicaţiile pe care le puteţi descărca şi utiliza la serviciu. Dacă spaţiul dvs. de lucru este protejat prin parolă, trebuie să îl
deblocaţi pentru a accesa datele de lucru.
Puteţi accesa atât datele personale, cât şi pe cele de serviciu din anumite locaţii, precum Căutare.