Alegerea unei conexiuni
Dispozitivul BlackBerry este compatibil cu o gamă largă de conexiuni pentru a creşte posibilităţile oferite de acesta şi
modurile de interacţionare cu alte dispozitive. Consultaţi lista de conexiuni pentru a afla care sunt diferitele tipuri de
conexiuni, câteva sfaturi pentru când trebuie utilizată fiecare conexiune şi pentru a descoperi câteva lucru pe care nu ştiaţi
că le puteţi face.
Conexiuni la reţea
Reţeaua mobilă
O conexiune la reţeaua mobilă permite dispozitivului dvs. BlackBerry să efectueze apeluri şi, dacă aveţi un plan de
date, să utilizeze servicii de date precum navigarea pe Internet. În anumite locuri, precum într-un spital sau într-un
avion, trebuie să opriţi conexiunea la reţeaua mobilă, dar de obicei puteţi lăsa activă conexiunea la reţeaua mobilă.
Wi-Fi
O conexiune la reţea Wi-Fi reprezintă un alt mod de a beneficia de servicii de date pe dispozitivul dvs., dar spre
deosebire de utilizarea reţelei mobile, utilizarea Wi-Fi nu implică taxe suplimentare la planul de date. Dispozitivul
dvs. este conceput pentru a încerca să utilizeze reţelele Wi-Fi salvate înainte de a încerca să utilizeze reţeaua
mobilă pentru funcţii de date de bază, cum ar fi utilizarea Internetului sau descărcarea de aplicaţii. Puteţi lăsa
funcţia Wi-Fi activată astfel încât, atunci când vă aflaţi în raza de acoperire a unei reţele Wi-Fi salvate, dispozitivul se
va conecta automat la aceasta, dar reţineţi că păstrarea funcţiei Wi-Fi pornită în permanenţă poate determina
descărcarea mai rapidă a bateriei.
Conexiunile între dispozitive
USB
Puteţi utiliza un cablu USB pentru a crea o conexiune în ambele direcţii între dispozitivul BlackBerry şi computer.
Dispozitivul este afişat pe computer ca o unitate mapată. Dacă activaţi caracteristica Mod de stocare în masă USB,
dispozitivul este afişat pe computer ca un dispozitiv de stocare amovibil. În mod normal, puteţi utiliza o conexiune
USB pentru a trage fişiere între dispozitiv şi computer, în funcţie de caracteristicile de pe computer.
Puteţi utiliza un cablu HDMI pentru a vă conecta dispozitivul BlackBerry la un televizor sau un monitor. De
asemenea, îl puteţi conecta la un afişaj wireless . Puteţi afişa ecranul dispozitivului dvs. BlackBerry pe celălalt
dispozitiv.
Conexiunea Wi-Fi Direct
Atunci când conectaţi dispozitivul BlackBerry la alte dispozitive utilizând o conexiune Wi-Fi Direct, puteţi efectua
acţiuni precum partajarea unui document fără a avea nevoie de o conexiune la Internet. Deoarece o conexiune Wi-
Fi Direct creează o reţea, vă puteţi conecta simultan la mai multe dispozitive.
Conexiunea Wi-Fi CERTIFIED Miracast
Ghidul utilizatorului
Setări
148
Miracast vă permite să afişaţi în mod wireless conţinutul ecranului dispozitivului BlackBerry pe un alt dispozitiv,
precum un televizor sau un monitor de computer.
Tehnologia Bluetooth
Tehnologia wireless Bluetooth vă permite să stabiliţi o conexiune directă între dispozitivul dvs. BlackBerry şi un alt
dispozitiv compatibil Bluetooth. Deşi puteţi transfera fişiere prin Bluetooth, datorită capacităţii acesteia de a reda în
timp real conţinut, tehnologia Bluetooth este utilizată mai frecvent pentru acţiuni precum redarea muzicii de pe
dispozitivul BlackBerry printr-un difuzor separat sau efectuarea de apeluri de pe căşti care utilizează conexiunea la
reţeaua mobilă a dispozitivului BlackBerry.
NFC
NFC este o tehnologie wireless cu rază de acoperire mică utilizată pentru crearea rapidă de conexiuni între
dispozitivul dvs. BlackBerry şi alte dispozitive compatibile NFC sau etichete NFC. Cu tehnologia NFC nu trebuie să
introduceţi informaţii de asociere pentru a stabili o conexiune, aşa că este utilă pentru acţiuni din mers, precum
transferul cărţilor de vizită în cazul persoanelor pe care le-aţi cunoscut de curând sau pentru preluarea informaţiilor
de pe un afiş cu o etichetă NFC. În funcţie de furnizorul de servicii wireless şi de aplicaţiile instalate pe dispozitivul
dvs. BlackBerry, tehnologia NFC poate fi utilizată şi pentru a transforma dispozitivul BlackBerry într-un portofel
digital, permiţându-vă, de exemplu, să efectuaţi plăţi cu acesta.
Conexiunile la Internet partajate
Puteţi utiliza conexiunea la reţeaua mobilă a dispozitivului BlackBerry pentru a permite accesul altor dispozitive la Internet.
Această funcţionalitate este extrem de utilă dacă doriţi să navigaţi pe Internet de pe laptop sau tableta compatibilă doar
Wi-Fi, dar nu aveţi acces la o reţea Wi-Fi.
Partajarea conexiunii la Internet
Puteţi utiliza partajarea conexiunii la Internet atunci când doriţi să conectaţi un singur dispozitiv la Internet prin
conexiunea la reţeaua mobilă a dispozitivului BlackBerry. Puteţi conecta dispozitivul la dispozitivul dvs. BlackBerry
utilizând un cablu USB sau, dacă ambele dispozitive sunt compatibile Bluetooth, puteţi utiliza tehnologia Bluetooth.
Hotspot mobil
Puteţi utiliza hotspotul mobil pentru a conecta până la opt dispozitive la dispozitivul dvs. BlackBerry. (Numărul de
dispozitive care pot fi conectate depinde de furnizorul dvs. de servicii wireless.) Conectarea dispozitivelor utilizând
modul hotspot mobil este similară conectării la un ruter Wi-Fi; puteţi utiliza conexiunile Wi-Fi de pe dispozitivele
dvs., dar nu aveţi nevoie de acces la o reţea Wi-Fi.
Conexiuni VPN
Puteţi conecta dispozitivul BlackBerry la o reţea privată virtuală (VPN) prin reţeaua mobilă sau utilizând o conexiune Wi-Fi.
Când dispozitivul este conectat la VPN, puteţi trimite şi primi date din reţeaua privată prin reţeaua publică.
Ghidul utilizatorului
Setări
149